De la barză la duduia-n negru

Nu-i distanţă decât de-o viaţă, şi de la revoluţiune încoace, pe orice circumvoluţiune circulă-n pas grăbit curentul democraţiei, ceea ce înseamnă că exact cum îţi tună, cânţi la strună.

Ai libertatea de alege, şi de a acţiona exact aşa cum ai ales, bineînţeles în anumite limite stabilite de cadrul legal.

Tu eşti atât singurul răspunzător cât şi singurul beneficiar al deciziilor tale.
Bucură-te!

Siguranţa prosoapelor în hoteluri

 

Mulţi dintre cei ce-şi permit din când în când, pe unde merg ei, o noapte la hotel, că de’, la pensiune/motel stau numai sărăntocii  consideră că-n preţul camerei sunt incluse atât prosopele cât şi celelalte elemente de decor ce se pot lua, elegant şi discret în bagaj.

Exasperaţi, proprietarii de hoteluri au hotărât să „doteze” prosoapele cu cip-uri, astfel încât orice altă încercare de împroprietărire cu prosoapele hotelului să fie numaidecât semnalizată cu surle şi trâmbiţe.

Genial!

Făcând o analogie, mă gândesc ce sunet infernal ar fi în Românica de s-ar folosi astfel de cip-uri în cazul acelor elemente ce, unii puritani în ale legislaţiei, le-ar conidera, demne de furt.

Bine că nu sunt, să putem dormi „liniştiţi”!

Sursa: Fianciarul.ro

Ce va fi după iminenta criză?

Raiul pe Pământ!

Balenele bipede ce odată generau eclipse de soare cu prezenţa lor măreaţă, acum vor fi nişte căprioare mlădioase, gingaşe şi fomăcioase, cărora din puţinul tău crescut mare, le vei dărui totul tău până ce ochii nedesluşit ţi se vor învârti-n cap.

Şi ce plăcere mai mare pe lume o fi decât acea de a dărui?

Mai mult, acum soarele neeclipsat se arată mai des şi tu poţi admira-n pace armonia umblătoare, neacoperită decât sumar de veşmântul textil, scurtat şi răscurtat de minunea numită

 criză financiară.

E atâta bucurie...în această sărăcie,

Şi simt că-n curând lumea va fi,

 O imensă Românie!

Bă, da’ proşti e unii

 

De fapt nu sunt proşti, sunt nişte jigodii nenorocite, parvenite într-un fel sau altul în tot felul de funcţii, ce respectă cu atâta sfinţenie legea până în momentul plicului...

Mai precis, la Bacău,
unui profesor de sport, Marius Vrînceanu, ce şi-a pierdut braţul stâng în urma unui teribil accident de tren,
i-a fost respins dosarul pentru pensia de handicap de către Înalta Comisie care Decide Gradul de Handicap pe
motiv că nu a prezentat o radiografie pentru braţul lipsă

Bănuiesc că stimabilii membri ai comisiei îşi imaginează braţele unui om sunt ca piesele la maşinile lor: INTERSCHIMBABILE.

Ruşine! Ruşine! Ruşine!

Vezi tot articolul:
http://www.adevarul.ro/locale/bacau/Culmea_absurdului_la_Bacau-_Profesorul_de_sport-ramas_fara_mana_in_urma_accidentului_de_tren-obligat_sa-si_faca_radiografie_la_bratul_pe_care_nu-l_mai_are_0_491950801.html

De toate, pentru toate

Scumpele noastre secretare.

De-a lungul timpului cu toții am beneficiat de îmbelșugata lor greață. Parcă izvorăște din ele sau le-o pune cineva...probabil că nu!

- Cine ar fi atât de smintit? -

 O simți imediat ce, făcând mai multe plecăciuni decât în fața Papei și sărutându-le, declarativ, fiecare por al mâinilor lor distinse

- cu perierea șefului -,

 intri în a lor sanctuar, și cu doleanțele tale insignifiante pe lângă dezbaterile lor existențiale despre presupusa erecție a sefului, observată de ai lor ochi ageri, când s-a ridicat de pe scaun și s-a uitat pe geam ca să vadă și altceva decât „țâțanele de vacă” a colegei de la aprovizionare,

le deranjezi în timpul orelor de program, inscrise cu litere de-o șchiopă la intrare, când ele tocmai s-au oprit

- totuși, când au început?-

să soarba din cafeaua nătărăilor ce au încercat să le câștige mult râvnita bunăvoință și să mai schimbe, între ele, câteva vorbulițe...

Mă gândesc că nu de cafea au ele nevoie...

Cine știe, mai jos să scrie!

Vreau...

Ţie chitară,

Ce-mi dezmierzi auzul,

Să-ţi întind coardele...

Pâna pe cele mai înalte note,

Pe portativul desenat de noi, în noi...

Şi apoi, să-mi slobozesc,

Pe trupul tău,

Din strânsoare, degetele flămânde.

Să te mângâi...tandru, duios,

Şi apoi să-mi dezmierzi auzul,

Şi mai cu foc...

Până-n zori,

 C-un pic de noroc!

Uniforma de luni dimineaţa

Parcă-i dulce viaţa, chiar luni dimineaţa, când deschişi de aburii unei cafele, ochii tăi privesc,

design-ul angelesc al uniformei, prin care răsar desăvârşite forme,

a celei,

 ce ţi-e asistentă...

Morala: Asistente, găuriţi-vă!
veşmintele de doriţi creştere economică pentru companie, şi ascensiune profesională pentru voi.

Beware!!!

De Eva blondă!

Oricât de frumos te-ar încânta să-ți cânte la fluieraș, să nu-ți lași șerpuliciul să se scoale, de nu vrei prea curând să ajungi, pentru bunicuța ta, ulcele și oale.
Dacă nu mă crezi, află te rog, că de curând un șarpe cam de 10 ori mai lung ca al tău și-a găsit sfârșitul încercând să muște din mărul oprit al marilor bidoane artificiale.
Așa că, ce șanse crezi că are șerpuliciul tău știrb și mic

- ce nu știe decât să scuipe și apoi să se facă și mai mic -

în fața acestei Eve blonde?

Sursa: http://guzgan.ro/15634-blonda-si-sarpele.html

Dorinţă îndoită

 

Poate ar trebui să-ţi beleşti bine ochii când iei înţeleapta decizie de a-i da ei totul, când voit sau nevoit de vâltoare năucitoare a trăirilor tale, simţi, pentru ea,

o dorinţă îndoită,

(de 2 ori mai mare) căci, foarte probabil, conform bunului obicei feminin, va avea grijă să rămâi cu 

o dorinţă îndoită,

definitiv şi irevocabil.

 Capul sus...chiar dacă doar cu ghips poţi acum.

Eşti doar un sclav. Fă ceva!

Cu buletin, permis de conducere şi de multe ori, cu mai multe diplome decât poţi agăţă pe pereţii conacului tau de forma şi mărimea unei cutii de chibrit -  economice - , la care te-ai înjugat să plăteşti, lună de lună, numai vreo 30 de ani

Pe care-i arzi aşteptând...deşi tu nu arzi, eşti chiar livid şi monoton.

Arzi!

 din când în când, chiar şi pentru o clipă.

Arde-o, cum poţi tu mai bine şi nu te gândi la ce va fi mâine, dacă azi arde-n tine fitilul fericirii.