Pe tron

 

Nu înţeleg de ce unii şefi,

 deşi până să ajungă în astfel de poziţii de coordonare şi conducere au întreprins cu deosebit sârg funcţii de curăţire şi lustruire fesiere ale sefilor lor şi nu numai,

odată ajunşi pe tron,

nu tronează - ca un suveran normal - stând în sezut

ci se ridică-n picioare.

Probabil simt o nevoie acută de putere şi mărire căpătată în anii în care erau la fel de preţioşi pentru companie ca o cârpă de şters pe picioare, încât acum îşi priveasc de sus şi propriul răhătuţ.

Să trăieşti şefu’!

De toate, pentru toate

Scumpele noastre secretare.

De-a lungul timpului cu toții am beneficiat de îmbelșugata lor greață. Parcă izvorăște din ele sau le-o pune cineva...probabil că nu!

- Cine ar fi atât de smintit? -

 O simți imediat ce, făcând mai multe plecăciuni decât în fața Papei și sărutându-le, declarativ, fiecare por al mâinilor lor distinse

- cu perierea șefului -,

 intri în a lor sanctuar, și cu doleanțele tale insignifiante pe lângă dezbaterile lor existențiale despre presupusa erecție a sefului, observată de ai lor ochi ageri, când s-a ridicat de pe scaun și s-a uitat pe geam ca să vadă și altceva decât „țâțanele de vacă” a colegei de la aprovizionare,

le deranjezi în timpul orelor de program, inscrise cu litere de-o șchiopă la intrare, când ele tocmai s-au oprit

- totuși, când au început?-

să soarba din cafeaua nătărăilor ce au încercat să le câștige mult râvnita bunăvoință și să mai schimbe, între ele, câteva vorbulițe...

Mă gândesc că nu de cafea au ele nevoie...

Cine știe, mai jos să scrie!