Se afișează postările cu eticheta schumi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta schumi. Afișați toate postările

sâmbătă, iunie 26, 2010

Să nu superi femeia!

Mai ales dacă ai o Mazda 6 parcată sub balcon!
Cu toți suntem păcătoși, așa că-ntr-o ”bună zi”- cât de bună poate fi o astfel de zi pe care începând de a doua zi o blestemăm in fiecare zi, în fața ofițerului de la starea civilă, tare și răspicat spunem „Da!” și odată cu nevasta primim drept bonus o soacră limbută și multe ghivece de flori - viitoare torpile către freza noastra cea înteleaptă și dârză, dar ce-și face omul cu mâna lui se numește „lucru manual”; și de la o vârstă simțim nevoia de „mână străină de lucru”.
Când mă gândesc la acest trio de excepție îmi vine în minte o analagie de genul: 
nevasta - tunul
soacra - praful de pușcă
ghivecele - torpilele
iar subsemnatul un iepure mai iute de picior decât campionul mondial la Sprint pe 100 m.

miercuri, iunie 09, 2010

I-e frică de întuneric

Deşi asta, sub nici o formă, nu-l impiedică să fie un şofer desăvârsit, mai ales că asemeni fetelor ce mimează orgasmul in compania moşilor absolut irezistibili aşa şi el mimează condusul când stă pe loc in maşina prietenului surorii sale - trecut bine de vârsta a treia, poate poate o agaţa şi el ceva că s-a saturat de atâta singurătate alinată manual.
Fiindcă ,cum spuneam mai sus, se teme de întuneric, el nu conduce decât cu lumina aprinsă pe timp de noapte - îi e frică de Bau Bau şi câteodată-şi mai udă si patul, şi poartă mereu ochelari de soare speciali cu vedere in infraroşu...sigur că da!
Succes la agaţat!  

vineri, mai 21, 2010

Schumi, bebe Schumi...

Asa-l vrea mama lui...
El, nu pare chiar incantat de mirosul de benzina, ce-i inunda plamanii micuti, dar mama sa, o femeie de o rara inteligenta practica, in viziunea ei mareata de a-si vedea odrasla la volanul unui bolid de formula 1, castigand un mare premiu, asemeni eroului sau autohton, care, concurand i-a provocat multe orgasme spontane, trece peste smiorcaielile copilaresti ale pruncului, si pentru a-l cali si a-l deprinde sa traiasca "on the edge", merge la benzinarie si umple o canistra de 5 litri de benzina, expunandu-l in asa fel pericolului
Ce mama responsabila!
Oare nu cumva a ramas pe undeva fara benzina? onorabila doamna, si nu se cheama asta pana prostului?