Se afișează postările cu eticheta susţinere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta susţinere. Afișați toate postările

luni, octombrie 17, 2011

Îl susţinem sau îl blamăm pe Şerban Huidu?

Sigur, înainte de orice altceva doresc să adresez condoleanţe familiilor îndurerate de acest tragic eveniment.
Şerban Huidu a greşit, în mod incontestabil urcându-se la volan, în prima instanţă, şi conducând iresponsabil în al doilea rând, în opinia mea.

A greşit, cu toţii greşim. A fost „ceasul rău”. Căţi dintre noi nu depăşesc pe linie continuă, în curbă, pe pod, etc?
Aşa e. Dar e absolut decizia noastră de a deveni contravenienţi, eventual infractori încălcând prevederile legale.

După accidentul de la ski, de acum 10 luni probabil că reflexele nu mai aveau acceaşi viteză de reacţie.
Revenim la primul punct al acuzarii. De ce s-a urcat la volan?

Avea o maşină puternică şi nu a putut sta în spatele unui „melc” ce mergea regulamentar cu 30km/h.
De acord, dar asta nu-l transformă în „fiţos cu bolid”, blamat de el până acum. Ca fani ai săi cum am putea susţine ce el blama până acum?

Morţii cu morţii, vii cu vii!
Dumnezeu să-i odihnească în pace! Dar dacă erai tu/iubita(ul)/tatăl tău/ mama ta în Logan. Dar dacă Huidu, în ML-ul său, ar fi avut direcţia şi sensul Loganului şi ar fi fost lovit de un tir?

Personal, am o simpatie şi un respect deosebit pentrul omul de televiziune Şerban Huidu. Iar sacrificiul său de acum 10 luni, l-a ridicat pe un piedestal în sufletul meu.
Totuşi, acum cred că e vinovat şi-n egoismul meu, vreau să-l păstrez pe acelaşi piedestal. Aş admira dacă şi-ar asuma cu resposabilitate vina, fără a apela la tertipurile deja consacrate, ale justiţiei autohtone.
Nu neg circumstanţele atenuante, dar sper că, măcar de data asta mortu’ nu-i vinovat.
Nu vreau să facem din cazul său un exemplu de exces de zel, vreau doar să se ridice la nivelul renumelui său, de om integru.
Imi pare nespus de rău pentru tot ce i s-a întamplat şi-mi exprim toate gândurile mele bune atât pentru el cât şi pentru familia sa.
Îl susţinem sau îl blamăm pe Şerban Huidu?