Peştişorul meu de aur

Ador să ne bălacim împreună 

să-i admir chipul, fermecător, de sirenă

- desenat de-o mână Divină, în lumina pală a lunii –

când de sub valuri spumegânde o răpesc şi-o sărut, în braţe cu fiecare por o simt şi-o strâng atât de tare încât să plece, vreodată s-o las, nu am niciun gând.

Îmi iubesc peştişorul.

Şi tare mă-ntreb cum aş putea să-l păstrez, doar al meu, trup şi suflet.

Oare, dacă mi-aş pune cercei?